Emisiunile dedicate mediului de business au continuat luni, 8 martie, la CECCAR TV, de data aceasta marcând o zi specială, Ziua Internațională a Femeii. Ce înseamnă să fii femeie de afaceri în România și care sunt provocările, dar și oportunitățile de business pentru a fi o antreprenoare de succes au fost câteva dintre subiectele abordate de Anca Bogorin și Oana Nicorescu, ambele expert contabil, membre în Consiliul superior al CECCAR.

Domeniile de business dominate preponderent de femei, dar și echilibrul dintre viața de familie și activitatea profesională au fost alte teme discutate în ediția Fit For Future dedicată femeilor de afaceri din România, moderată de Gabriela Stan.

Realizator - Gabriela Stan

Realizator - Gabriela Stan

Absolventă a Facultății de Științe Politice – Secția limba franceză din cadrul
Universității București, Gabriela Stan are o experiență de peste zece ani în relațiile publice, coordonând numeroase proiecte cu largă participare națională și internațională. După un debut în presă, respectiv în radio și televiziune la începutul anilor 2000, Gabriela a dobândit, prin activitatea desfășurată în ultimii 13 ani în cadrul Direcției de relații internaționale a CECCAR, o vastă experiență și cunoștințe în domeniul economico-financiar și și-a perfecționat aptitudinile de comunicare. Vorbește fluent limbile franceză, engleză și spaniolă.

Vezi toate emisiunile