Digitalizarea, globalizarea, soluțiile integrate de business se află în topul provocărilor întâlnite în toate domeniile, cu atât mai mult odată cu debutul pandemiei de COVID-19. Suntem pregătiți pentru provocările actuale și viitoare? Pot fi acestea transformate în oportunități?

Despre toate acestea și despre cât de antrenați suntem pentru a performa într-o societate în continuă evoluție vom vorbi în cadrul celei de-a XXIII-a ediții a Congresului profesiei contabile din România (29-30 septembrie a.c.), cu tema Next-generation accountant – F4F (Fit for Future), eveniment organizat la Palatul Parlamentului de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), în anul în care organismul profesional sărbătorește un secol de la înființare, 100 de ani de la reglementarea profesiei contabile în România. 100 de ani de expertiză pentru dezvoltarea afacerilor, a economiei naționale, în interes public.

Cel mai important eveniment de contabilitate, fiscalitate și business din România organizat de corpul profesional va reuni, alături de elita financiar-contabilă de la nivel mondial, reprezentanți ai instituțiilor și autorităților de reglementare, ai mediului de afaceri, specialiști din diverse domenii. Rolul și abilitățile profesioniștilor contabili trebuie să evolueze ca răspuns la cerințele mediului de business, iar viziunea noastră este să contribuim la „crearea” antreprenorului pregătit pentru viitor, plecând, bineînțeles, de la contabilul pregătit pentru viitor. Cum putem face acest lucru? Esențial este dialogul, iar împreună cu partenerii noștri din mediul de afaceri și instituțiile și autoritățile de reglementare, vom dezbate soluțiile pentru a alege cea mai bună cale de urmat – Next-generation accountant.

Viitorul este acum, iar toate oportunitățile erei digitale trebuie să devină constanta vieții profesionale. Congresul profesiei contabile reunește, la fiecare ediție, sute de specialiști de la nivel național și internațional.

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România este unul dintre cele mai mari organisme profesionale europene din domeniul financiar-contabil. Cu o istorie ce a început să se scrie acum o sută de ani, CECCAR reprezintă și gestionează profesia contabilă din România, fiind, totodată, unul dintre cei mai importanți furnizori de formare profesională în domeniul financiar-contabil din țara noastră, dezvoltând permanent atât programe de educație inițială – pentru cei care se pregătesc să devină experți contabili și contabili autorizați –, precum și programe de dezvoltare profesională continuă pentru membrii săi – experți contabili și contabili autorizați. CECCAR, singurul organism profesional care oferă șansa obținerii calificărilor de expert contabil și contabil autorizat, are peste 40.000 de membri și colaborează permanent cu instituțiile și autoritățile de reglementare pentru dezvoltarea profesiei contabile, în interes public.

Realizator - CECCAR

Realizator - CECCAR

Cu o istorie de peste un secol, CECCAR este organismul profesional care gestionează profesia contabilă în România, preocupându-se continuu de dezvoltarea competențelor și abilităților profesionistului contabil, care să îi permită furnizarea de servicii suplimentare celor tradiționale, la un nivel de calitate ridicat, astfel încât să servească interesul public, să pună bazele unei economii solide și orientate spre progres.
Cu o reprezentare la nivel național prin filiale în toate județele țării, CECCAR este membru al celor mai importante organizații profesionale de profil de la nivel mondial – IFAC (International Federation of Accountants) – și european – Accountancy Europe și ETAF (European Tax Adviser Federation).

Vezi toate emisiunile